2017

RASIROM primeşte recunoaşterea “Channel Partner” în Programul DELL EMC Partner.

A fost publicat ordinul directorului general al ORNISS nr. 59/2017, prin care a fost aprobată versiunea 2017 a Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC. RASIROM a fost listat la pagina 227, ca producător de incinte ecranate Tempest.

2016

În perioada 17-20 noiembrie 2016, Rasirom a participat în calitate de expozant la ROMHOTEL - Expoziție internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante, eveniment găzduit de Romexpo.

În data de 16 noiembrie 2016, domnul Laurențiu Trocan a fost numit în funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație al Rasirom.

Invitată la "Korea-Romania ICT Information Day", Rasirom își prezintă portofoliul de lucrări și servicii, aducând în atenția participanților capabilitățile în domeniul securității cibernetice și securității fizice.

Rasirom a participat la Expo-conferința Națională “Smart Cities of Romania 2016”, eveniment ce a avut loc la Universitatea POLITEHNICA București în perioada 8-9 noiembrie 2016. Directorul tehnic al companiei, dl. Ion Anghel, a susținut o prezentare cu tema "Securizarea infrastructurilor critice".

Rasirom primește din partea Dell PartnerDirect, prin vicepreședintele Michael Collins, certificatul de recunoaștere "DellTM Registered Partner".

În perioada 20-22 octombrie 2016, Rasirom participă în calitate de expozant la cea de-a IV-a ediție a "Romanian Security Fair", eveniment găzduit de Pavilionul Central Romexpo și organizat de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (A.R.T.S.).

Directorul General al Rasirom, dl. Aurelian Țolescu, va susține o prezentare cu tema "Considerente privind securitatea fizică și cibernetică în domeniul aeroportuar" la Conferinţa şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a 24-a ediție, va avea loc între 12 și 14 octombrie 2016 la Băile Felix.

Rasirom primește din partea APC by Schneider Electric, "Certificate of Recognition - Soluții complexe pentru Centre de Date".

La sediul RASIROM s-a desfășurat workshop-ul cu tema "Sisteme de securizare a hârtiei și a documentelor cu regim special", la care au participat reprezentanți ai unor importante instituții ale statului român.

În prima zi a expoziției Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2016, standul RASIROM a fost vizitat de delegații oficiale ale Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Ambasadei Marii Britanii, Serviciului Român de informații, Ministerului Apărării Naționale.

Pe 18 mai 2016, la Romaero Băneasa, va debuta cea de-a 6-a ediție a expoziției de tehnică militară și de securitate Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2016, cea mai mare expoziție de profil din Estul Europei. Pe parcursul celor trei zile dedicate evenimentului vă așteptăm în standul A102, unde RASIROM va fi prezent alături de Seviciul Român de Informații.

Rasirom primește la Lisabona din partea companiei Honeywell – Security & Fire, premiul “Compania anului 2015 – MB Partner+”.

Consecvenți ideii de siguranță și protecție, vom prezenta în cadrul standului RASIROM, soluții și sisteme de detecție incendiu, supraveghere video și control acces hotelier la „Salonul de Dotări Hoteliere și Alimentație Publică – ediția a XIV-a”. Expoziția va avea loc în perioada 17-20 martie 2016, la Pavilionul Expozițional Mamaia-Constanța.

2015

Rasirom va participa în calitate de expozant la "ROMHOTEL – expoziție internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante", eveniment găzduit de Romexpo în perioada 12-15 noiembrie 2015. Vă așteptăm alături de partenerul nostru – Dény Security, în standul 61 din pavilionul C5, unde vă vom prezenta soluții de acces.

Cu ocazia celei de-a VII-a Ediții a "Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Tehnica de Securitate" (A.R.T.S.), eveniment ce va avea loc în data de 3 iunie 2015 și va fi găzduit de Hotel Athenée Palace Hilton – Sala Diplomaților, directorul general adjunct al Rasirom - dl. Florian Modan, va modera tema "Expert în securitate – Verificator și Arbitru". Invitații temei de discuție: dl. Dan Petrescu - director I.C. Transelectrica, dl. Virgil Olteanu - Șef Birou Antifraudă Transgaz și dl. Marian Firoiu - drd ing U.P.B.-F.T.T.I.

Directorul general al Rasirom, dr. ing. Aurelian Țolescu, participă la Conferința Națională de Cybersecurity. Organizatori - Grupul de presă BURSA și IntelSeCo. Printre temele discuției - "Tendințe în plan mondial și european în materie de reglementare a domeniului cibernetic", "Politici și strategii de securitate cibernetică la nivel de utilizator, organizație și stat", "Amenințări cibernetice versus cyberintelligence", "Protecția infrastructurilor critice din domeniile financiar, transporturi, medical, educațional, energetic".

Rasirom primește în cadrul Conferinței Naționale a partenerilor MOBOTIX - SEE 2015, premiul "Proiectul anului 2015".

2014

Reprezentanți ai Rasirom participă la "Expoconferința Antreprenorilor de Construcții", eveniment ce va fi găzduit între 10 și 11 noiembrie 2014 de Radisson Blu Hotel București și organizat de ABplus Events.

Pe parcursul celor 3 zile ale "Romanian Security Fair 2014", reprezentanții Rasirom au avut ocazia de a se întâlni cu diverși parteneri din industria de profil și nu numai, standul companiei fiind vizitat de numeroși specialiști din domeniu.

În perioada 8-10 octombrie 2014, Rasirom participă în calitate de expozant la cea de-a treia ediție a "Romanian Security Fair", eveniment găzduit de Pavilionul Central Romexpo și organizat de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (A.R.T.S.).

Reprezentanți ai Rasirom au luat parte la lucrările Conferinței internaționale MISWG, prezentând auditoriului serviciile și produsele oferite de companie.

În perioada 24-26 septembrie 2014, directorul general al Rasirom va participa la a 22-a Conferinţă şi adunare generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România, care va avea loc la Poiana Braşov, unde va susține o prezentare cu tema "Tehnologii de securitate fizică în domeniul aeroportuar".

RASIROM participă la lucrările celei de a 29-a Plenare a MISWG (Grupul de Lucru Multinațional privind Securitatea Industrială), eveniment ce va avea loc în București, în perioada 9–12 septembrie 2014.

La un an de la lansarea noului site al Regiei, echipa Rasirom mulțumește partenerilor, clienților și celor 5432 de vizitatori (din care 4001 vizitatori unici) și ține să-i asigure atât pe aceștia cât și pe cei ce vor urma, de efortul continuu de îmbunătățire a seviciilor și produselor sale.

În prima zi a expoziției BSDA 2014, standul Rasirom și Igloo Security a fost vizitat de Ministrul Apărării, oficiali ai Serviciului Român de Informații și Ministerului de Interne, precum și de reprezentanți ai delegațiilor străine prezente la eveniment.

Vă invităm în perioada 14-16 mai la standul A105 - complexul Romaero Băneasa, în cadrul expoziției BSDA – Black Sea Defence & Aerospace, unde Rasirom și Igloo Security (Coreea de Sud) vor fi prezente cu produse, servicii și soluții de securitate fizică și cibernetică.

RASIROM și Igloo Security - furnizor important de servicii și soluții integrate de securitate din Coreea de Sud, au inițiat un parteneriat privind cooperarea și asigurarea suportului interactiv în domenii de interes comun – securitate fizică și cibernetică. Un prim pas în acest sens se va concretiza prin participarea comună la cea de-a 5-a ediție a "BSDA – Black Sea Defence & Aerospace", expoziție ce se va desfășura în București, între 14 și 16 mai 2014.

2013

Pentru că responsabilitate socială înseamnă implicare și acțiune deopotrivă, RASIROM susține "Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic - România" în eforturile acesteia de a dezvolta și derula proiecte şi programe sociale.

EXPOMIL 2013 a reprezentat cadrul promovării a două dintre produsele companiei, "DVR H.264 – 16 canale" și "Sistem de comunicații telefonice cu amprentă biometrică". Expoziţia s-a dovedit a fi un mijloc eficient de a ne face cunoscute serviciile şi produsele, vizitatorii standului manifestând interes în abordarea soluţiilor de prevenire, protecţie şi securitate. Astfel, RASIROM îşi reafirmă poziţia și rolul pe care le deţine pe piaţa românească de profil.

RASIROM va participa în perioada 26-29 septembrie 2013, alături de Serviciul Român de Informaţii, la cea de-a VIII-a ediţie EXPOMIL ce va avea loc în Centrul Expoziţional Romexpo. Prezenţa companiei în cadrul expoziţiei are ca scop prezentarea competenţelor tehnice şi a capabilităţilor de proiectare/implementare a unor soluţii de securitate la cheie, venind în întâmpinarea clienţilor cu sisteme şi echipamente adecvate riscurilor şi vulnerabilităţilor specifice beneficiarilor.

RASIROM şi Nice Systems LTD. au semnat un acord de cooperare ce vizează dezvoltarea unor proiecte şi soluţii de securitate prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generaţie.

Începând cu luna septembrie 2013, RASIROM asigură proiectarea şi implementarea unui sistem de detecţie, alarmare şi semnalizare a incendiului pentru compania S.C. AZOMUREŞ S.A.

Site-ul AUTOSERVICE RASIROM este actualizat. Vizitatorii site-ului pot accesa serviciile pe care service-ul le oferă, pot face o programare pentru revizia maşinii online şi pot apela la magazinul de piese auto existent.

RASIROM lansează noul site dorind astfel să asigure, în egală măsură, o mai bună comunicare şi transparenţă atât faţă de clienţi cât şi faţă de partenerii săi. Structura site-ului se doreşte a fi mai intuitivă şi mai interactivă.

RASIROM va participa în perioada 26-29 septembrie 2013 la cea de-a VIII-a ediţie a EXPOMIL - Expoziţie Internaţională pentru Echipament Militar, eveniment ce se va desfăşura la Centrul Expoziţional Romexpo.

RASIROM participă la cea de-a doua ediţie a conferinţei "Sisteme de siguranţă a vieţii - competenţă şi responsabilitate", conferinţă susţinută de Honeywell Life Safety România.
S-au prezentat şi dezbătut noutăţile legislative europene şi naţionale:
- contextul legislativ european actual. Regulamentul (UE) nr. 305/2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii;
- proiectul noului normativ pentru sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu-partea a IV-a a Codului Naţional pentru Securitatea la Incendiu a Clădirilor.

Dl. Director General dr. ing. Aurelian Ţolescu împreună cu dl. Director General Adjunct ing. Florian Modan susţin o prezentare a companiei cu tema "Securitatea sistemelor informatice şi de comunicaţii prin care sunt gestionate informaţii UE clasificate", cu ocazia invitaţiei Ministerului Afacerilor Externe de a participa la reuniunea anuală a administratorilor de securitate "Extranet Ro 2013".